Art. 24. - (1)
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului colaborează cu
celelalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării
deşeurilor şi cu autorităţile competente din alte state membre pentru
crearea unei reţele integrate adecvate de unităţi de eliminare a
deşeurilor şi de instalaţii de valorificare a deşeurilor municipale
mixte colectate din gospodăriile populaţiei, inclusiv în cazul în care
această colectare vizează şi astfel de deşeuri provenite de la alţi
producători, ţinând seama de cele mai bune tehnici disponibile, care nu
implică costuri excesive, cu respectarea cerinţelor prevăzute în
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
(2) Reţeaua este
concepută astfel încât să permită Uniunii Europene să asigure prin
mijloace proprii eliminarea deşeurilor, precum şi valorificarea
deşeurilor menţionate la alin. (1), şi pentru a permite României să
acţioneze individual în acest scop, ţinând cont de condiţiile geografice
sau de necesitatea de instalaţii specializate pentru anumite tipuri de
deşeuri.
(3) Reţeaua
prevăzută la alin. (1) şi (2) trebuie să permită eliminarea şi
valorificarea deşeurilor în cele mai apropiate instalaţii adecvate, prin
cele mai potrivite metode şi tehnici, pentru a asigura un înalt nivel
de protecţie pentru mediu şi pentru sănătatea publică.
(4) Prin derogare de la prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind
transferurile de deşeuri, cu modificările ulterioare, România poate
limita, în vederea protejării reţelei naţionale, intrările
transporturilor de deşeuri destinate incineratoarelor clasificate ca
instalaţii de valorificare, în cazul în care autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului a stabilit că asemenea transporturi
ar duce la necesitatea eliminării deşeurilor naţionale sau ar presupune
tratarea respectivelor deşeuri într-un mod care nu este consecvent cu
planul naţional de gestionare a deşeurilor.
(5) În cazul în care
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului aplică
prevederile alin. (4), aceasta notifică decizia Comisiei Europene.
(6) Aplicarea
principiilor autonomiei şi proximităţii nu semnifică obligaţia de a
deţine la nivel naţional toate tipurile de instalaţii pentru
valorificarea şi eliminarea deşeurilor.
Art. 25. -
Agenţiile pentru protecţia mediului şi autorităţile publice locale iau
în considerare la elaborarea documentelor strategice locale şi la
aprobarea investiţiilor în domeniul gestiunii deşeurilor principiul
autonomiei şi proximităţii, fără a aduce atingere planului naţional de
gestionare a deşeurilor şi strategiei naţionale de gestionare a
deşeurilor.
Definiții din Legea 211/2011 aici.
Definiții din Legea 211/2011 aici.
0 comments:
Trimiteți un comentariu