Art. 48. - (1)
Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului informează
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului cu privire la
adoptarea sau revizuirea planurilor şi programelor elaborate la nivel
local/regional prevăzute la art. 38 şi 39.
(2) Autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană
cu privire la adoptarea sau modificarea planurilor şi programelor
prevăzute la art. 37 şi 42.
(3) La fiecare 3 ani,
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează
Comisia Europeană, prin prezentarea unor rapoarte sectoriale în format
electronic, cu privire la implementarea prevederilor prezentei legi.
(4) Aceste
rapoarte conţin informaţii cu privire la gestionarea uleiurilor uzate şi
la progresele înregistrate în punerea în aplicare a programelor de
prevenire a generării deşeurilor şi, după caz, informaţii despre
măsurile aplicabile, aşa cum este prevăzut la art. 12, privind responsabilitatea producătorului.
(5) Raportul prevăzut
la alin. (3) se transmite Comisiei Europene de către autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, în termen de 9 luni de la
încheierea perioadei de 3 ani pentru care se întocmeşte.
Definiții din Legea 211/2011 aici.
Definiții din Legea 211/2011 aici.
0 comments:
Trimiteți un comentariu